Elena Udrea a preluat mandatul de ministru la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
Miniștrii Elena UDREA și Vasile BLAGA au participat, joi, 24 decembrie, în prezența prim-ministrului Emil BOC, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, la ceremonia de predare - primire a mandatului ministerial.

„Îmi pare bine să las în urmă un minister bun, cu execuție bugetară de 100% și campion la capitolul contractare de fonduri europene. În total, numărul total de apartamente realizate de Minister în 2009 ajunge la 6.216. Pentru comparație, în anul 2008 au fost receptionate 2.878 apartamente. În cadrul Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe s-au realizat 24.834 de apartamente, în timp ce în anul 2008 au fost recepționate 1.887 de apartamente. În ceea ce privește Programul Operațional Regional, au fost încheiate contracte în valoare de 1,517 miliarde EURO și s-au efectuat plăti de 218 milioane EURO", a afirmat Vasile BLAGA.
"Cred că unirea celor două ministere va fi de bun augur întrucât sunt două domenii care pot contribui decisiv la dezvoltarea țării. Pentru a realiza ceea ce ne propunem, avem nevoie de sprijinul întregului Guvern și sperăm să găsim soluții de armonizare a programelor derulate de alte ministere, cum ar fi cel al Transporturilor, pentru că este esențial atât pentru turism cât și pentru dezvoltarea regională în general să avem o infrastructură de transport adecvată. Vom continua toate programele în derulare la Ministerul Dezvoltării și sperăm să inițiem altele noi, în acord cu necesitățile de dezvoltare.", a declarat Elena UDREA.
Prim-ministrul Emil BOC și-a exprimat încrederea că ministerul va contribui prin programele sale de investiții la relansarea economiei și la crearea de locuri de muncă, atât de necesare în anul care urmează:
"România are nevoie de investiții masive pentru menținerea locurilor de muncă și anul viitor 20% din veniturile de la buget vor merge spre investiții publice. Contăm pe implicarea directă a acestui minister întrucât și anul acesta a reusit să aducă cei mai mulți bani din fonduri europene".
Instituţii
Instituţii europene
Organizaţii Internaţionale
Organizaţii Naţionale
- Asociaţia de Ecoturism din România
- Asociaţia Ghizilor Montani din România
- Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism
- Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România
- Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural
- Asociaţia Română pentru cazare si turism ecologic Bed & Breakfast
- Federaţia Industriei Hoteliere din România
- Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc
- Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România
- Romanian Convention Bureau




